Casă cu mansardă

Category: Proiecte case

Casă cu mansardă

Un proiect de casă cu mansardă cu o volumetrie simplă și elegantă.

Caracteristici :

Regim de înălţime: P+M;

Structură: Zidărie portantă ;

Suprafaţă utilă: 157 mp;

Suprafaţă terase,logii,balcoane: 20 mp;

Suprafaţă construită: 231,5 mp;

Amprentă la sol: 126 mp;

Gabarit: 9,2 x 14,6 m;

Număr dormitoare : 3;

Număr băi : 2;

Număr locuri în garaj : 0

Detalii proiect :

Proiect de casă cu mansardă destinat unei familii ce dorește să se retragă din agitația orașului București în mai calmul Otopeni.

Terenul are o suprafață de 504 mp cu o deschidere de 13,3 m, o adâncime de 37,5 m și se află în zona semicentrală a orașului.

Prin tema de proiectare s-a cerut ca viitoarea locuință să aibă o volumetrie cât mai simplă, care să păstreze arhitectura tradițională romanescă, dar totuși să fie o casă modernă care la mansardă să găzduiască 2 dormitoare, iar amplasarea casei pe teren să fie la distanța maximă permisă prin certificatul de urbanism de strada de acces.

Locuința propusă de noi a fost concepută întocmai după cerințele și necesitățile cuplului.

Casa are următoarele funcțiuni:

Parter – vestibul (5 mp), camera de zi (30 mp) deservită de terasă (11mp), dormitor (15 mp) cu o terasă (7 mp), bucătărie (13,5 mp), cămară (6mp), grup sanitar (3,6 mp), casa scării (5,5 mp);

Mansardă – două dormitoare ( 19 mp, respectiv 15 mp), dressing ( 9 mp), baie ( 6,5 mp), spălatorie (14 mp), hol (5,5 mp).